Sa stii mai multe,sa fii mai bun!

Fotografie0231_001

In perioada 6-10 APRILIE,in cadrul programului *Sa stii mai multe ,sa fii mai bun!, cadrele didactice din invatamantul prescolar si primar, si-au propus sa faca din aceste zile niste momente de neuitat pentru prescolari si elevii din invatamantul primar.
Dintre activitatile noastre mentionam pe cea sportiva, incondeiatul oualor,spectacolul de karaoke,festivalul de teatru ,dar si ziua inchinata artelor populare,unde prescolarilor si elevilor din inv. primar le-au fost prezentate de catre invitatii nostri mestesuguri din *Țara Moților*.

Cadrele didactice din inv. primar si prescolar

 

Incursiune în Țara Moților

Ziua dedicată „Artelor populare” a fost una cu totul specială atât pentru noi, educatoarele și învățătoarele Școlii Gimnaziale Nr. 1 Nucet, cât și pentru preșcolarii și elevii noștri, prin prezența domnilor Toader, înv. Minerva Toader și prof. Eugen Toader, care prin grija, respectul și iubirea față de valorile autentice ale tradițiilor și obiceiurilor populare, ne-au împărtășit cu deosebită generozitate ceea ce au adunat cu migală și au păstrat cu sfințenie în lada cu zestre și în suflet, dovezi incontestabile ale unei civilizații în mijlocul căreia au trăit: „Țara Moților”.
Pornind de la prezentarea locurilor, oamenilor, de o frumusețe înălțătoare și pănă la meșteșugul dogarilor de a ciopli din mezdrea sau cuțitoaie tulnicul, acela care odinioară ajuta oamenii să „vorbească” de pe un deal pe altul, anunța voia bună, incendiile, năvălirile străinilor, luptele, alunga sălbăticiunile. Vestitul tulnic a făcut înconjurul lumii cu ajutorul emisiunii „Surprize, surprize” de la TVR1 (moderator Andreea Marin), la care, de altfel, doamna înv. Minerva Toader a participat împreună cu ansamblul de „tulnicărese” coordonat de dânsa.
Vorbind de Țara Moților nu putea fi omis Târgul de fete de pe Muntele Găina, eveniment celebrat an de an, din vechime, în preajma sărbătorii Sf. Ilie (luna iulie). Desigur, cu orice ocazie moții nu ezitau să poarte costumele populare specifice zonei, țesute de ei înșiși și să se mândrească cu meșteșugurile la care erau pricepuți: tâmplărit, dogărit, căruțărie, țesut, activități care erau transmise din tată în fiu și care, din păcate, sunt din ce în ce mai puțin practicate în ziua de azi.
Le mulțumim domnilor Toader în numele nostru, al cadrelor didactice, al preșcolarilor și elevilor pentru materialele prezentate și retrăite cu atâta emoție (fotografii, înregistrări video, albume) și îi mai așteptăm cu mare drag în unitatea noastră, să ne mai dezvăluie o filă din cartea nescrisă dar inestimabilă a istoriei tradițiilor populare.
Știați că tulnicul, pentru a scoate sunetele clare, trebuie udat cu apă de fiecare dată înainte de a fi folosit?

Educ. Peter Mariana-Claudia, GPN Nr.1 Nucet

Voturi pentru acest articol:

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars8 Stars9 Stars10 Stars (2 voturi, media: 10,00 din 10)

Categorii pentru acest articol: Activitati extrascolare

ABONARE

Abonati-va pentru a primi pe e-mail fiecare anunt imediat ce este publicat pe site

- serviciu oferit de FeedBurner -

Lasa un comentariu: